Capitolul 12. Oare o mai poate salva cineva?

În timp ce maşina poliţiei se mişca lent pe străzile aglomerate, în sufletul lui Andrei sentimentele prinseseră dimensiuni şi viteze uriaşe. Furia, teama, revolta şi curajul îi îmbrăcaseră sufletul în mii de nuanţe. Dacă îl priveai atent,îi puteai observa cu uşurinţă pe chip emoţii transformate în gesturi şi priviri timide, dar sincere, curajoase, dar neputincioase parcă. În dreapta sa, Ariana, superba fată de ale cărei gesturi, frumuseţe şi purtări pur şi simplu rămăsese fermecat, privea nesigură în jur. Câteva secunde îl fixă cu privirea examinându-l.
-Nu, nu are cum să fie el, deşi nici măcar de câteva ore nu-l cunosc, băiatul ăsta e diferit de toţi ceilalţi, e manierat, e sensibil, sigur s-a produs o eroare, dar dacă probele pe care le deţin împotriva lui dovedesc contrariul? Dacă acuzaţiile care i se aduc sunt grave? Ariana, trezeşte-te, tu ai venit aici să lucrezi, nu să suferi, să plângi şi să te îndrăgosteşti. Ariana îşi lăsă capul pe spate, încercând să se detaşeze o clipă de tot. După nici un minut însă, maşina se opri. Coborâră cu toţii grăbiţi, iar Andrei fu preluat de 2 poliţişti, care îl înconjurară imediat ce se dădu jos. În seecundele până la secţie, încolţiră în sufletele celor 2 tineri, sentimente atât de diferite, dar atât de asemănătoare într-o anumită privinţă. Gândurile Arianei deşi erau pline de teamă, aveau în ele un licăr de speranţă şi încredere în băiatul de care se îndrăgostise la prima vedere. Şi deşi gândurile lui Andrei conţineau aceiaşi cantitate uriaşă de nesiguranţă, stropul de speranţă că fata frumoasă, elegantă şi hotărâtă pe care avusese ocazia să o vadă atât de puţin, dar care îi provocase atâtea stări unice, o să-i fie alături, neluând în seamă spusele poliţiştilor. După secunde ce păreau interminabile, ajunseră însfârşit. Nu apucară să intre în birou, deoarece un domn elegant îmbrăcat a ieşit spunând plictisit:
-Aşteptaţi vă rog afară, şeful are ceva treabă.
-Ce treabă? Intru, văd despre ce e vorba şi aşteptăm afară.
-Domnişoară îmi pare rău dar nu puteţi intra.
Arianafăcu câţiva paşi, invitându-l şi pe Andrei. Deschizând uşa, observă că cei 2 poliţişti priveau amuzaţi pe ecranele telefoanelor, mai sorbind din când în când, din cafelele pe care le aveau în faţă. Observând asta, Ariana înaintă către birourile celor 2, îi privi câteva secunde şi zise:
-Să ştiţi că în ţara asta nu toţi oamenii sunt făcuţi să urmeze o facultate, mai trebuie şi cei care să lucreze câmpul. Bine, acolo într-adevăr, trebuie efort fizic, nu intelectual. Asta era treaba pe care o aveaţi de făcut nu? Ei bine, eu nu o să permit ca incompetenţa şi nesimţirea voastră să triumfe. Am venit, lăsaţi telefoanele şi faceţi-vă treaba!
Cei 2 poliţişti puseră nervoşi telefoanele pe masă şi se uitară la Andrei.
-Ia loc! zise unul dintre ei, privindu-l pe Andrei. Acesta se apropie şi se aşeză pe scaun.
-Se pare că în ziua de azi nu prea ne mai place să muncim cinstit, ştim, ştim, necesită mult timp, mult efort, iar infractorii nu sunt obişnuiţi cu asta. Păcat de părinţii tăi, te-au crescut crezând că vei fi şi tu util societăţii, se pare însă că ţie nu prea îţi place libertatea.
-Dacă mai scoateţi un singur sunet prin care să vă evidenţiaţi atitudinile voastre de superioritate, vă promit eu că mâine nu veţi mai fi la biroul ăsta. Parcă aveaţi treabă nu? Spuneţi ce aveţi de spus, fără să deviaţi de la subiect. Deci, care sunt acuzaţiile care i se aduc?
-Infractorii îşi iau şi avocaţi, normal, le e frică să îşi recunoască singuri vina în faţa organelor legii. Să trecem la subiect. Hai, ne spui tu sau îţi spunem noi?
-Păi depinde ce anume doriţi să vă spun. Sunt multe lucruri pe care vi le pot spune eu. Aş începe cu incompetenţa dumneavoastră, aş continua cu…
-Opreşte-te, nu-ţi înrăutăţi situaţia. Deci nu vrei să ne spui. Nici o problemă că îţi spunem noi. Ce treabă ai cu Natalia? Cine e? –
Natalia este o fetiţă de care se prefăcea că avea grijă un coleg de la firmă. Dar de ce?
-Aici noi punem întrebările nu tu, noi acuzăm, nu tu, deci evită să îi acuzi pe alţii fără a avea ceva concret. De unde ştii tu că se prefăcea? Trecând peste, ce te-ai gândit tu, că poliţiştii sunt plătiţi degeaba, deci poţi să faci ce-ţi trece ţie prin cap. Zii mai repede, ce treabă ai cu Natalia, că nu avem toată ziua la dispoziţie.
-Îmi place că recunoaşteţi adevărul, păi faceţi ceva folositor pentru comunitatea asta? În loc să apeleze la serviciile dumneavoastră, oamenii preferă să-şi facă dreptate singuri, pentru că ştiu că nu veţi face nimic. Nu, nu doar dumneavoastră puneţi întrebări, sunt cetăţean al acestei ţări, am dreptul să mi se explice în limbaj accesibil, toate acuzaţiile care mi se aduc, prin urmare, pun câte întrebări vreau. În legătură cu Natalia, colegul meu şi prietena lui o tratau necorespunzător, se observa clar că fetiţei îi e frică de ei.
-Mai nou ai terminat şi psihologia şi nu ştim noi? Unde ai reuşit să capeţi atâta impertinenţă şi tupeu? Prin urmare ce ţi-ai zis tu, că dacă ei trec printr-o perioadă mai dificilă, să condimentezi tu lucrurile, răpindu-le fetiţa nu? Ia zi, ai avut un plan, ai avut complici?
Vizibil uimit, Andrei privi câteva secunde în jur, zâmbi şi spuse:
-V-a angajat Pesimis, v-a oferit CD-uri cu filmele alea la care se uită el? S-a plictisit să se uite singur şi v-a invitat şi pe voi? Altfel nu-mi explic de unde aţi ajuns la asemenea aberaţii. Nu am răpit pe nimeni, fetiţa a venit din proprie iniţiativă, cât despre complici, planuri bine puse la punct şi ce mai spuneţi voi acolo, deja intraţi într-o zonă care îi e specifică doar colegului meu Pesimis, dar cum el v-a angajat, probabil ştiţi asta.
-Incredibil, nici acum nu ţi-a pierit tupeul. Ei bine nu, nu Pesimis colegul tău ne-a angajat, ci o persoană care te cunoaşte foarte bine. Să intre reclamantul. Uşa se deschise şi un domn îmbrăcat într-o pereche de blugi negri şi o cămaşă albă, intră vizibil relaxat. Andrei îl privi timp de câteva secunde şi rămase mut de uimire.
-Luaţi loc! Infractorii de obicei nu-şi recunosc vina, nici el nu face excepţie. Ia spune-ne, acum îţi aminteşti cum ai făcut-o? Vezi măi Andrei, planul tău nu a fost bun, ai martori. Abia mai putând spune ceva de uimire şi emoţii, Andrei îşi căută cuvintele, dar stăteau ascunse în colţuri îndepărtate,După ce îşi mai reveni spuse:
-Înţeleg că acţiunile multor oameni se realizează pentru a-i mulţumi pe alţii, pentru a fi perfecţi în ochii celorlalţi. Înţeleg că pentru asta unii sunt dispuşi să facă absolut totul, dar nu pot înţelege unde e graniţa, unde anume se opresc aceşti oameni din a face rău? Nu-mi amintesc cum am răpit-o pe fetiţă, dar îmi amintesc perfect seara în care obosit, am venit de la birou, iar ea m-a îmbrăţişat, iar individul din faţa dumneavoastră privea emoţionat scena, îmi amintesc perfect minutele în care nu înceta să îmi spună că sunt o persoană minunată, că se bucură foarte tare că m-a cunoscut, amintirile astea rămân, dureroase, dar rămân întipărite mai bine decât o acuzaţie spusă de nişte necunoscuţi. Ştiţi, când l-am cunoscut, în spitalul în care am fost internat, mi-am spus că a venit însfârşit un moment în care pot gusta fericirea unei prietenii sincere, astăzi însă am simţit ce înseamnă cu adevărat expresia „Aparenţele înşeală”!
-V-am zis eu, Andrei ăsta crede şi el că a terminat psihologia. Lăsând textele, ia să auzim de la un om sincer, cum anume s-a comis infracţiunea. Vă rugămsă ne povestiţi cum anume aţi găsit-o pe fetiţă.
-Sigur că da! Eu şi Pesimis suntem foarte buni prieteni. Într-o seară, pe când eram acasă, relaxându-mă, primesc un telefon de la Pesimis care plângând, îmi spune că i-a dispărut fetiţa. Speriat, îl sun pe un alt coleg de-al nostru Optimis, întrebându-l dacă ştie ceva. Îmi spune că în urmă cu două ore l-a sunat Andrei, care i-a spus că e foarte supărat deoarece Pesimis l-a prins furând. Colegul nostru Pesimis e iertător, ştiind că e tânăr, s-a gândit că a avut nevoie urgentă de bani şi i-a fost teamă să-i spună, prin urmare nu a chemat poliţia, dar pentru gestul făcut, bineînţeles că nici bani nu i-a dat. Aşa că Andrei i-a răpit fetiţa în timp ce ieşise cu bona la plimbare. Optimis încerca să îl convingă să ducă fetiţa acasă, spunându-i că va primi şi bani, numai să o ducă pe Natalia la părinţii ei care aproape leşinaseră de dor. Andrei nu s-a lăsat convins, începând să o lovească pe fetiţă. În acest timp, eu, alertat de Optimis, am apelat la un specialist în telecomunicaţii, găsind-o astfel pe fetiţă.
-Vedeţi domnişoară cui îi luaţi apărarea? V-am văzut prin parc plimbându-vă cu acest infractor, ia spuneţi-ne, de unde îl cunoaşteţi?
-Nu ştiu ce să mai spun şi cred. Pe Andrei l-am cunoscut azi, am venit în prima zi la birou, iar el a fost cea mai manierată persoană din firma aia. Cât despre specia aia umană numită Pesimis, iertarea cred că e ceva pe care oricât s-ar strădui, nu ar putea o înţelege. Pe ce baze îi spuneţi infractor, care sunt de fapt probele dumneavoastră? Dacă a venit unu şi v-a spus un neadevăr? cum vă daţi seama dacă e adevărat? A zis că a vorbit cu Optimis, că a fost violent cu fetiţa, deşi mă îndoiesc, cu ei nici măcar nu aţi vorbit. Bine, ce zice Pesimis nu e relevant, dar povestea fetiţei cred că trebuie să o ascultaţi. Iar dacă domnul acesta e coleg cu noi, eu de ce nu l-am văzut în firmă? Andrei susţine că nu l-a cunoscut nici de cum aşa. Înainte să acuzaţi pe cineva, cercetaţi mai bine!
-Bun, numai stăm la discuţii, în timpul anchetei probele nu trebuie să fie făcute cunoscute! Gardian, ia-l, condu-l în celulă! În câteva secunde un tip solid, binefăcut îl preluă pe Andrei ducându-l în celulă. Şocată, cu o mulţime de întrebări ce îi zumzăiau în minte, Ariana îşi luă robotic lucrurile şi se pregăti să iasă din secţia de poliţie, dar înainte spuse:
-Eu plec acum, dar promit că lucrurile nu vor rămâne aşa. Adevărul va ieşi la lumină, iar dacă e vinovat, da, îmi voi cere personal scuze pentru că nu v-am acordat suficientă încredere, dar dacă e nevinovat, iar voi împreună cu Pesimis şi ăsta care s-a transformat peste noapte în colegul nostru, ştiaţi asta, promit că veţi avea probleme cu mine! Atât am avut de spus! Ariana deschise uşa şi plecă. În drumul către birou, gândurile îi alunecau pe apropiata pantă a trecutului, se gândea la Andrei, spunându-şi în continuare că e ireal tot ce auzise despre el. Ajunsă la firmă, ea intră repede, ducându-se în birou. Nici bine nu se aşeză, că uşa se şi deschise şi toţi angajaţii împreună cu Pesimis năvăliră în birou.
-Vai, scumpa noastră Ariana, câte griji ne-am făcut pentru tine! Andrei e un tip foarte periculos. Ţi-a făcut ceva? Ce s-a întâmplat cu el? L-au arestat? o întrebă Optimis.
-Da, sunt bine, da l-au arestat. Andrei, un tip periculos? Nu mi s-a părut deloc! Dar mă rog, mă pot înşela.
-Din păcate da, dar nu-ţi face griji, odată cu experienţa, vei învăţa să le oferi încredere, doar oamenilor care merită asta! Acum te lăsăm să lucrezi. spuse Optimis retrâgându-se împreună cu ceilalţi angajaţi. Intrigată de tot ce se întâmplase, Ariana decise să meargă în biroul lui Andrei. Intră, se uită atent, dar nu observă nimic ciudat. Se aşeză pe scaun, privind la foile de pe masă. Deodată însă, privirea îi fu atrasă de sacoul aflat pe scaunul din dreapta ei. Îl luă, privindu-l atent. Scuturându-l uşor, din el căzu un buletin. ariana se uită atent la poză şi datele din el, era al lui Andrei. Îl puse pe masă şi continuă să privească sacoul, pe care observase câteva picături de sânge.
-Doamne, povestea asta are iţe foarte încurcate. Dacă Andrei o fi intrat în cine ştie ce anturaj? Dar dacă Pesimis iar s-a băgat unde nu trebuie? Orice ar fi gata, Ariana tu trebuie să-ţi vezi de ale tale, adevărul se va descoperi când te aştepţi mai puţin. Ariana uită pentru câteva zeci de minute de povestea asta, începând să lucreze de zor în biroul său. Lucru îi fu tulburat de Optimis care intră agitat în biroul ei.
-Ariana, domnul Pesimis are să ne spună ceva important, coboară în birou la dumnealui.
-Vin acum! răspunse ea terminând de scris. Ariana puse pixul lângă foi şi coborâ curioasă treptele. Intră în biroul lui Pesimis, se aşeză şi îl aşteptă alături de colegii ei. Nu dură mult iar el îşi făcu apariţia. Îmbrăcat într-un costum negru, ţinând în mână o foaie cu scris aproape indescifrabil, cu o figură tristă zise:
-Dragilor, un mare ghinion s-a abătut asupra familiei mele, mult prea iubitta mea soră a rămas pe drumuri în Londra. Este singură şi neajutorată, prin urmare eu voi face o călătorie acolo pentru a vedea despre ce e vorba. Am mare încredere în voi că veţi colabora precum o adevărată echipă nu-i aşa? Ariana se uită la el câteva secunde şi începu să râdă zgomotos.
-Ariana? Ce-i cu purtarea asta necorespunzătoare? Eu înţeleg că nu îţi fac o impresie prea bună, dar nu-i frumos să râdem de problemele altora. Bine, asta ţine într-adevăr şi de educaţie.
-Pesimis, suntem firmă de IT, trebuia să ne spui nouă că ai nevoie de ajutor cu regia noului tău film. Crede-mă, era mult mai avantajos, nu plăteai nimic, aveai incluse servicii profesionale şi în plus, coloana sonoră era mai bună. Totuşi, măcar dacă nu te-am putut ajuta cu partea tehnică a filmului, spune-ne de ce ai decis să îl prezinţi întâi publicului străin şi nu nouă? a, încă ceva, vreau să cunosc şi celelalte personaje, când ni le prezinţi?
-Incredibil câtă impertinenţă! Tu şi cu infractorul ăla aveţi o asemănare nocivă, vă lipseşte respecttul faţă de persoanele care gândesc spre deosebire de voi. Ia spune-mi, cum propui să scapi de asta?
-Gândirea, proces cocnitiv superior, ştiu că la şcoală la orele de psihologie preferai să dormi, pentru că dacă erai atent ţi-ai fi dat seama că doar animalele pot să nu gândească, ele au reflexe, oamenii au gândire. Ia spune-mi, ce animăluţ eşti? Maimuţă, elefant, care îţi place mai mult? Bine, dacă vrei mai pot să-ţi dau alternative.
-Dacă mai îndrăzneşti să scoţi un singur cuvinţel la adresa distinsei mele personalităţi, îţi promit că te trimit directt la spital. S-a înţeles?
-Nu prea, cred că se fac lucrări aici, construiesc ăştia un spital de boli psihice. Frumoasă iniţiativă, mulţi au nevoie să fie izolaţi de restul lumii, că au reflexe ca animăluţele alea de care vorbeam. Nu, nu trebuie să te agiţi atât, dacă vrei mă duc la farmacie, cunosc una aproape, acolo au multe medicamente de calmare, bine, aş putea merge şi pe la poliţie, dar hai că sunt drăguţă şi îţi mai dau o şansă. Enervat la culme, Pesimis se ridică, luă de pe masă o sticlă şi se apropie furios de Ariana. Ridică mâna, voind să o lovească, însă aceasta făcu 2 paşi în spate, îşi întinse mâinile în faţă, împingându-l uşor. Îi luă sticla aruncând-o, se aşeză şi spuse contrariată:
-Pesimise, dacă ar durea prostia, proasta educaţie şi nesimţirea, te-ai fi evaporat de mult. Unde ai măi impresia că eşti, în grădina zoologică unde ai crescut tu? Îţi aduc la cunoştinţă că Evul Mediu a trecut de mult.
-Nu mai îmi pun mintea cu tine, nu are rost. Mă duc să prind avionul! Ne revedem curând! Să faceţi tot ce am zis eu da? Mâine vine Maria, să nu cumva să-i ieşiţi din cuvânt că zburaţi, aţi băgat la cap?
-Da, am înţeles cu toţii, mintea îţi zboară către oceanul proştilor, trebuie să fii prezent la eveniment. Trebuie să prinzi părţi din creer? Ups, cred că ţi-au fost afectate ireversibil. Cât despre Maria, dacă e la fel ca tine, n-am de gând să ascult o literă din ce zice. Ascultă-mă bine, te atenţionez cât se poate de serios, dacă ai vreo legătură cu acuzaţiile care i se aduc lui -Andrei, numele tău va ajunge prin toate colţurile ţării. Du-te, astăzi te-am auzit destul, m-am săturat de tine!
Pesimis plecă vizibil relaxat de la birou. Luă un taxi şi ajunse acasă. Schimbă câteva cuvinte cu Maria, îşi luă ruxacul şi merse către aeroport. După toate formalităţile, aştepta nerăbdător îmbarcarea. După ce se urcă în avion, Pesimis nu ezită să-şi folosească acelaş ton superior, aceeaşi atitudine sfidătoare, tratând mai mult decât necorespunzător echipajul. În cele din urmă, ajunse la Londra. Merse grăbit până la cel mai apropiat taxi, se urcă şi ajunse în faţa unui bloc. Urcă treptele şi bătu sfios la uşă. După câteva secunde de aşteptare, în prag se ivi nimeni alta decât frumoasa Aliela. Cu ochii plini de lacrimi, ea îl luă în braţe poftindu-l să intre.
-Pesimiiiiis, credeam că nu o să mai vi niciodată.
-Gingaşa mea Aliela, cum să nu vin eu la un suflet atât de cald şi bun. Te rog din inimă să mă ierţi că am lipsit atât, dar aşa cum ţi-am spus a trebuit să văd ce a făcut incompetentul ăla de Andrei. Acum e arestat, însfârşit am scăpat de el. Nu ai să crezi, dar e un infractor ce era de mult în vizorul poliţiei.
-Pesimis, îmi pare atât de rău că l-am angajat, dacă ştiam, cu siguranţă că nu te-aş fi făcut să suferi atât. Dacă pot să te ajut acum, o fac cu cea mai mare plăcere.
-Aliela, nu trebuie să te îngrijorezi atât draga mea, infractorul e cu ai lui la închisoare.
-Asta e foarte bine! Totuşi, o întrebare tot nu-mi dă pace. Atunci când am sunat, dorind să vorbesc cu tine, un domn mi-a răspuns destul de surprins de telefonul meu, iar când am întrebat de managerul firmei, adică tu, a rămas puţin şocat. Mi-a spus că nu prea ştie ce să creadă, că s-au întâmplat prea multe lucruri în ultima perioadă. După care a plecat nervos, după aceea se auzeau multe voci şi dintr-o dată legătura s-a întrerupt. Cine era domnul?
-Vai, ai vorbit cu Andrei, scuză-mă frumoaso că nu am reuşit să-ţiexplic, dar am ocazia acum. Într-o zi în birou sună telefonul. Voiam bineînţeles să răspund, dar Andrei mi-a luat-o înainte. Văzând că vin cu ceilalţi angajaţi să-l oprim din a-ţi face rău, ce crezi tu că a făcut? A luat o foarfecă şi a tăiatt firele, de teamă să nu fie concediat. Înţelegi acum?
-Deşi mie mi s-a părut că tu nu prea ştiai ce să spui. Mă rog, poate că eram prea emoţionată şi speriată. Totuşi, ceva tot nu înţeleg. Ce mai căuta Andrei la tine în firmă? Nu spuneai că ţi-a furat bani? Nu spuneai că poliţia e pe fir?
Pesimis stătu câteva secunde pe gânduri după care spuse:
-Ba da draga mea, dar este acum o lege nouă care îi impune angajatorului să-i acorde angajatului prezuncţia de nevinovăţie. Prin urmare, deşi nu am vrut a trebuit să ne supunem regulilor, dar îţi dai seama că am avut mare grijă cu el, paznicii fiind mereu atenţi la tot ce face. Bine că acum s-a terminat. Dar hai să lăsăm lucrurile negative. Eu am venit să-ţi dau o veste care îţi va schimba viaţa.
-Păi să o auzim atunci!
-Am vorbit cu medicii şi nu mai ai ce căuta aici, te vei reîntoarce în ţară.
Aliela începu să plângă de bucurie, îi venea să zboare odată cu timpul până la locurile ce o dinioară îi erau atât de cunoscute. Îşi strânse în grabă lucrurile şi pe un ton vesel spuse:
-Eşti cea mai frumoasă şi strălucitoare fiinţă pe caream cunoscut-o vreodată. Dumnezeu să-ţi împodobească sufletul frumos cu întâmplări alese, să îţi decoreze inima cu oameni frumoşi şi buni ca tine. Păi ce mai aşteptăm? Când mergem?
Pesimis se apropie uşor de ea îmbrăţişând-o puternic. O mângâie câteva secunde şi cu un ton blând, dar superficial îi spuse:
-Chiar acum dragă Aliela. Totul e pregătit pentru noi, jos ne aşteaptă o limuzină.
Cei 2 coborâră şi în faţa blocului o luxoasă limuzină era pregătită să le ofere clipe intense şi savuroase, pline de magie. Aliela se urcă emoţionată. Totul părea ireal. Aşezându-se lângă ea, Pesimis luă două pahare, desfăcu sticla de şampanie, turnă în pahare şi îi oferi unul Alielei.
-Uite draga mea, un pahar de şampanie şi o căpşună. Să ciognim în cinstea revenirii tale în ţară.
-Să ciognim dragul meu!
Călătoria cu limuzina a fost ca o plimbare plăcută într-o seară răcoroasă de vară. Astfel că după numai 20 de minute cei 2 ajunseră la aeroport. După verificarile de securitate şi restul procedurilor care spre surprinderea Alielei fuseseră extrem de rapide, cei 2 ajunseră în faţa unui avion superb decorat. 3 însoţitoare de bord îi aşteptau zâmbitoare la uşa avionului.
-Compania noastră este onorată să aibă asemenea invitaţi de seamă. Vă rugăm, urmaţi-ne!
Aliela şi Pesimis le urmară pe cele 3 frumoase domnişoare. Ajunşi în avion Aliela rămase uluită de frumuseţea şi eleganţa care îi înconjurau.
-Pesimis, ce se întâmplă?
-Draga mea, frumuseţea ta nu întrece nimic, dar îi putem aplica mici trucuri. Tot avionul ăsta e al nostru. Am închiriat un avion privat pentru a ne bucura de intimitate şi confort.
După ce mai savurară alte câteva guri de şampanie, un meniu exotic avea să le răsfeţe privirile şi simţurile. După ce gustară din fiecare fel, obosită, Aliela lăsă uşor capul pe umărul lui Pesimis şi adormi. Pesimis îşi trecu mâinile prin părul ei, jucându–se cu firele brunete. Îi privi chipul şi zâmbi uşor.
-Ce naivă e, dacă ar şti ea în ce capcană a picat. O voi face să se îndrăgostească de mine şi îi voi lua totul. Prietenii deja i-a pierdut, o voi face să îmi doneze firma şi casa,, după care o voi folosi pentru interesele mele personale, o voi face să fie antisocială, să nu mai ştie ce înseamnă verbe precum a zâmbi, a se bucura, a iubi sau a spera.
După aproximativ 3 ore, Aliela şi Pesimis aterizară pe aeroportul din Bucureşti. După un drum lung şi anevoiospe străzile aglomerate ale capitalei, ei ajunseră la periferia oraşului. Pesimis scoase din ruxac nişte chei şi deschise o uşă mică şi destul de murdară. Intrară, dar peisajul care îi întâmpină era dezolant. O cămăruţă cu ferestre mult prea pline de praf, în mijlocul căreia se afla o măsuţă din lemn pe care erau o lumânare şi un ceas vechi. În dreapta, un pat şiun dulap pentru haine. Vizibil uimită, cum trecuse de la şampanie şi fructe de mare, la un peisaj prost luminat, cu lucruri vechi, într-o căsuţă la periferie, Aliela voia fireşte, nişte explicaţii.
-Pesimis, îmi poţi explica şi mie ce căutăm în locul ăsta groaznic?
-Ali, scumpa mea, linişteşte-te o clipă. Voiam să-ţi spun încă de când am plecat, dar văzându-te atât de entuziastă că revi în România, nu am putut să-ţi stric bucuria. Acum, că eşti în faţa faptului împlinit, trebuie să-ţi spun adevărul. Ştii că ţi-am spus că l-au arestat pe Andrei pentru furt. Ei bine nu, el este mult mai periculos decât ţi–ai putea imagina. Ţi-am spus asta acolo să nu te sperii, dar furtul este jucărie pe lângă ce face el de fapt. Poliţiştii au descoperit că era conducătorul unui temut grup infracţional. Era dat în urmărire internaţională de multă vreme, ba mai mult, nu era singur. Grupul ăsta mai avea o conducătoare care se numeşte Ariana. Ei bine, pe ea şi pe restul membrilor nu i-au prins încă poliţia. Aşa că dacă locuiai într-o zonă centrală, aveai toate şansele să-ţi facă rău. Tu eşti şi aşa vulnerabilă, eu mă apăr cum mă apăr, dar tu trebuie să fii protejată.
-Vai doamne, mulţumesc din inimă Pesimis. Dacă spui că sunt aşa periculoşi, cine ştie de ce pot fi capabili. Îţi mulţumesc că mă protejezi. Dacă vă pot ajuta cumva la prinderea lor, cu drag.
-Serios? zise Pesimis triumfând. Ai face tu asta pentru noi?
-Sigur că da! Legea-i pentru toţi! Spune-mi cum şi vă ajut cu drag!
-Aliela, nici nu te gândeşti cum mi-ai înseninat ziua! Mă gândeam să-ţi propun, dar nu voiam să te implic în astfel de probleme. Păi voi chema aici un poliţist şi vei depune o plângere în care vei spune cum l-ai reangajat pe Andrei voind să-i dai o şansă, cum ţi-am spus eu că a furat, cum a trebuit să plec, poţi să-i spui şi de ce eşti aici, că are un grup infracţional. Mă duc să-l chem! Plângerea ta îi vor trimite pentru multă vreme acolo unde le e locul!
Pesimis merse în altă cameră şi dădu un telefon scurt. Îi povesti vocii de la capătul firului întâmplarea spunându-i:
-După ce termină plângerea, să scrii că e managerul firmei, aşa va părea credibil iar viaţa lui Andrei se va rezuma la câţiva metri pătraţi înconjuraţi de gratii.
Peste doar o jumătate de oră un poliţist îşi făcu apariţia cu pixuri şi declaraţia ce trebuia completată de Aliela.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Capitolul 12. Oare o mai poate salva cineva?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s