Capitolul 13. O posibilă descoperire.

Poliţistul îi întinse Alielei foaia spunându-i:
-Aceasta este plângerea pe care trebuie să o completaţi. Vă rog eu domnişoară să vă grăbiţi. Andrei împreună cu reţeaua lui sunt deosebit de periculoşi. În timpul în care noi stăm, un om poate trece prin chinuri cumplite din cauza lor.
Aliela luă un pix şi începu să completeze plângerea. După 15 minute de scris, ea o semnă şi i-o dădu poliţistului. Acesta o citi şi spuse:
-Domnişoară, poate nu realizaţi, dar prin plângerea asta, nu unul, nu 2, ci o întreagă grupare de infractori va înceta să facă rău lumii, iar asta datorită sufletului dumneavoastră bun. Eu mă retrag acum, îi voi spune domnului Pesimis cum decurge ancheta, iar el vă va anunţa şi pe dumneavoastră.
-Vă conduc domnule poliţist! Aliela draga mea, mă întorc imediat!
După ce ieşiră afară şi făcură câţiva paşi, Pesimis se uită în toate părţile, iar după ce s-a asigurat că nu-i vede şi aude nimeni zise bucuros:
-Încă o treabă aproape dusă la îndeplinire! Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără tine.
-Oricând pentru tine Pesimis! Acum să fii sigur că ai scăpat de el pentru totdeauna.
-Foarte bine! Uite ce e, mai am o rugăminte la tine, mai lasă-mi mie plângerea asta şi ţi-o aduc mâine după serviciu. Mai vreau să mai completez spaţiile libere cu infracţiuni, dar mai ales să scriu că e managerul firmei, să pară totul real.
-Sigur că da! Ţi-o las până mâine, poţi scrie ce vrei tu, dar da, să nu uiţi să scrii la final funcţia ei! Acum te las, mai am şi alte treburi! Ne vedem mâine!
După ce poliţistul plecă Pesimis se reîntoarse în casă. Seara decurse liniştit. Căsuţa cea mică, nu prea le oferea perspective de petrecere a timpului liber. Ziua care tocmai se sfârşise îi extenuase pe amândoi, aşa că după ce au mai schimbat câteva vorbe, au adormit. După câteva ore petrecute în lumea lipsită de griji, alarma lui Pesimis întrerupse liniştea. El se îmbrăcă încet, se apropie cu grijă de Aliela trezind-o cu gesturi uşoare.
-Eşti în regulă Pesimis? S-a întâmplat ceva?
-Da draga mea sunt în regulă. Te-am trezit să-ţi spun că trebuie să plec la birou. Ne vedem deseară. Să ai grijă de tine!
-Abia aştept să te reîntorci! Mult succes!
După ce îi mulţumi, Pesimis plecă grăbit. Merse câteva minute pe jos, găsi un taxi şi plecă la firmă. Ajuns aici, aşa cum îi era obiceiul în fiecare dimineaţă, începu să intre prin birourile angajaţilor, asigurându-se că llucrează. Totul părea în ordine. Merse şi în biroul Arianei, dar avu parte de o surpriză, aceasta nefiind încă la muncă. Enervat la culme, el îi chemă de urgenţă pe toţi în biroul său. Nici bine nu se închise uşa că Pesimis le zise urlând:
-Proştilor, v-am dat o şansă la un viitor strălucit şi voi aşa mă răsplătiţi? Agramaţilor, v-am scos de sub anonimat, iar voi sunteţi atât de nerecunoscători. Inculţilor, dacă nu eram eu, nimeni nu vă angaja şi mureaţi pe străzi de foame. Oameni josnici, veţi plăti scump fiecare clipă în care v-aţi permis să mă trataţi cu inferioritate. Nesimţiţilor, oameni nerecunoscători ce sunteţi, voi răsplătiţi binele făcut cu rău. Spuneţi acum, de ce întârzie Ariana? Mai repede proştilor că dacă mai stau lângă voi s-ar putea să înebunesc.
În timpul ăsta, Ariana ajunsese la firmă. Urcase treptele şi asculta cum Pesimis urla la colegii săi. După ce îl lăsă să-şi termine reproşurile, ea intră în birou zicând:
-Uşurel Pesimis, uşurel să nu îţi cedeze vreun neuron, nu de alta da n-avem medic specialist prin apropiere. Ce ai mă de urli aşa la ei? Le arăţi secvenţe din noul tău film? Apropo, cum a fost la lansare? Au venit mulţi spectatori? Ai luat ceva profit?
-Ariana, dacă mai scoţi un singur sunet te bat rău, aşa că ai face bine să taci, ca să nu ţi-o ei.
-Vrei să îţi fac munca mai uşoară? Tatăl meu are un prieten care e îngrijitor la Grădina Zoologică, dacă vrei putem vorbi cu el în vederea obţinerii unui loc acolo, oricum ziceau că au nevoie de specii diverse. Te-ai încadra aproape perfect, cu menţiunea că deşi au reflexe şi instincte, nu gândire, animalele îşi protejează puii, ceea ce tu nu faci cu nimeni din jurul tău, iar asta din păcate, nu poţi învăţa nici la şcoală, nici din cărţi, filme sau documentare, nici de pe largile orizonturi online, pentru că arta de a-i proteja pe alţii, fără a te gândi doar la propria persoană, nu acceptă decât suflete talentate şi nobile, categorie în care tu nu te încadrezi. Ia spune-mi, când vrei să-i dau un telefon? Ar trebui cât mai repede, nu de alta, dar nu văd pe nimeni în siguranţă lângă tine.
-Domnişoara Ariana, înainte să trageţi concluzii false despre scumpul nostru şef, vreau să vă spun câte ceva despre el. Domnul Pesimis…
-Mă Pesimis, că tu eşti plin de prostie, am înţeles încă de când am intrat în firma asta. Da lor ce le-ai putut face măi de te ridică atât în slăvi? Le-ai dat bani să le fie teamă de tine? Îi şantajezi cu ceva, ce le faci?
-Fetiţo, singura incultă de aici tu eşti. Limbajul în care vorbesc este unul plin de figuri de stil, împletit cu tone de inteligenţă, decorat cu calităţi alese, pentru că venirea mea pe lume n-a fost întâmplătoare. Eu am venit cu scopul de a fi o înfloritoare personalitate a lumii în care trăim, iar ei au înţeles perfect asta, prin urmare mi se supun, lucru pe care ar trebui să-l faci şi tu.
Scuză-mă, cred că mă confunzi cu cineva căruia îi pasă ce spui tu. Am dormit destul ascultându-te vorbind, aşa că voi merge să lucrez. Înainte însă, permite-mi să-ţi sugerez ceva, cred că este un moment foarte potrivit să dispari din peisaj. Acum plec, nu-i problemă, te las să te mai gândeşti la ce ţi-am spus acum, ştiu că un creer nou asimilează mai greu informaţiile.
Zicând acestea, Ariana îşi luă lucrurile şi merse la ea în birou, începând să lucreze. Nici bine nu s-a apucat de treabă, că în biroul ei intră Optimis.
-Ariana, te rog, ascultă-mă câteva minute, trebuie să-ţi comunic ceva foarte important.
-Da Optimis, ia spune-mi, ce e atâtde important? Abia am început să lucrez.
-Pesimis s-a supărat foarte tare pentru că i-ai vorbit aşa. Ar trebui să fii şi tu mai respectuoasă cu el. E foarte furios să ştii.
-Wow! Deşi sunt specialistă în IT, evoluţia tehnologiei mă uimeşte în fiecare moment. Invenţia asta e recentă nu? E bine că s-au gândit şi la cei cu intelectul subdezvoltat, să le implanteze fire în creer. Se pare că funcţionează şi în cele noi, nefolosite prea mult. Da cum de nu le-am văzut până acum? Şi s-a obişnuit Pesimis să umble cu atâtea fire?
-Ariana, încetează cu ironia măcar pentru câteva minute, am venit aici pentru a-ţi da câteva sfaturi, pe care te rog mult să le pui în practică, aşa nu va mai suferi nimeni.
-Sunt foarte curioasă despre ce e vorba. Să auzim, ce sfaturi vrei să-mi dai?
-Am pierdut o ocazie de a salva un om, acum e şansa mea să-l salvez măcar pe al doilea. Nu te voi ţine în suspans, voi începe cu ceea ce cred că eşti foarte curioasă să ştii, în legătură cu Andrei. Tinereţea şi naivitatea uneori vorbesc cu viaţa să ne dea lecţii dure, pe care nu prea ştim să le gestionăm. În următoarele momente vei primi răspunsul la întrebarea: Sunt fondate acuzaţiile care i se aduc lui Andrei? Ei bine, da, din păcate da, sunt cât se poate de adevărate. Iniţial, când a fost angajat pentru prima dată aici, era un om cald, bun la suflet, sociabil şi înţelegător. Într-o zi însă, Andrei a intrat grăbit în biroul domnului Pesimis, profitând de neatenţia lui, a luat o sumă importantă. Domnul Pesimis a descoperit asta, dar cum are o fire bună şi blândă, l-a iertat.
-Optimis, te rog opreşte-te. De pe lună se observă că nu e adevărat nimic din ceea ce spui. Ai zis că ai venit să-mi dai nu ştiu ce sfaturi, nu să îi acuzi pe alţii, te ascult.
-Păi asta voiam să-ţi spun, să te fereşti de Andrei, pentru a nu ţi se întâmpla ceva. Domnul Pesimis are dreptate, inteligenţa sa…
-Bine, Bine. Altceva mai ai să-mi spui?
-Nu, atât. Mă retrag acum.
Optimisse îndreptă către ieşire, dar când să deschidă uşa, un nasture de la sacou s-a desprins. Acest incident, probabil nici nu ar fi fost luat în seamă de Ariana, dacă faţa lui Optimis nu s-ar fi înroşit şi dacă mâinile sale nu tremurau, făcând mişcări haotice. Ea îl privi confuză.
-Optimis? Poţi să iei loc şi să-mi spui te rog de ce reacţionezi aşa+ pentru un nasture banal?
-Ariana, ceartă, şefu supără rău şi… apă, vreau apă.
-N-am înţeles nimic din ce ai spus! De ce te ceartă şefu, care şef? Cine şi de ce se supără? Poftim un pahar cu apă, linişteşte-te pentru a putea înţelege şi eu ceva.
După ce bău pe nerăsuflate apa, Optimis respiră adânc, oftă şi spuse:
-Aveam o misiune foarte importantă de îndeplinit, iar şeful mă va concedia acum, nu pot să-ţi spun prea multe, cert e că am făcut o gafă. Ariana, nu mă mai poate salva nimeni.
Privirea Arianei se concentră câteva clipe pe nasturele în cauză, uimită de reacţiile llui Optimis. Se ridică, încercată de un sentiment ciudat de curiozitate, luă nasturele şi se aşeză.
-Nu trebuia să faci asta Ariana, te rog, lasă nasturele ăla pe birou, te implor, va veni domnul Pesimis şi se va supăra pe mine, Ariana te rog.
-Scuză-mă, când eram mică bunicii mi-au citit multe basme, te rog, ăsta e plictisitor. Lasă-mă să văd ce-i cu nasturele ăsta de te agiţi atât.
Ariana privea nasturele concentrată. După ce îl examină atent, descoperi un buton, apăsă pe el şi o luminiţă se ivi. Cum lucra în domeniul IT, ea îşi dădu imediat seama că aceea era o cameră de filmat. Lăsă micuţa cameră pe masă, întorcându-şi privirea către Optimis.
-cred că merit nişte explicaţii. Nu-i aşa că binevoieşti să mi leoferi? Ce faci cu camera asta Optimis? La ce voiai să o foloseşti, dar mai ales de ce?
-Scumpa mea, te rog să mă ierţi, dar dacă ar afla şefu că-ţi spun la ce voiam să o folosesc, s-ar supăra şi mai tare, oricum voi avea destule probleme din cauză că a căzut.
-Mă gândeam eu că nu a conceput mintea ta un astfel de plan, e prea sperioasă şi lipsită de idei pentru aşa ceva. Optimis dragă, dacă nu ţi-a spus nimeni adevărul, ei bine ţi-l voi spune eu, odată şi odată trebuie să-ţi spună cineva cum eşti tu de fapt. Urăsc oamenii falşi, linguşitori şi mincinoşi, oamenii ăia care vor să se înţeleagă ideal cu toată lumea, doar pentru a-şi atinge propriul interes, urmărind să fie plăcuţi de toţi, fără a li se reproşa o faptă oricât de neînsemnată. Din păcate, în aceastămare categorie de oameni pe care o cunosc, când am venit la firma asta s-a mai adăugat unul, da, da, exact tu. Ţi-e teamă că oricând ai putea face rău, ţi-e frică să intervi în discuţiile firmei pentru a nu îl supăra pe Pesimis, ţi-e teamă să-mi spui adevărul despre Andrei, preferând să minţi pentru a fi de acord cu părerile colegilor. În stresul ăsta pe care organismul tău l-a acumulat, laşitatea şi comoditatea ţi-au devenit două prietene de nădejde, preferând să fii imun la problemele altora. Când vrei să spui ceva, laşitatea şi comoditatea îţi trag şi mai tare sufletul în prăpastia voastră, minţindu-te căîn felul ăsta te protejează de noi, cei ce avem curajul să ne spunem părerile, indiferent de ce riscuri implică asta. Zâmbeşti, nu le-a luat prea mult să te facă să fii de nerecunoscut pentru prieteni şi apropiaţi, lăsând atitudinea asta să-ţi fure zile, săptămâni, luni, sau poate cei mai frumoşi ani din viaţă. Crezi că ea, atitudinea prietenoasă cu toată lumea, îi va face pe oameni să-ţi acorde încredere şi respect, când de fapt, ea nu face altceva decât să îi îndepărteze de tine. Mi-am dat seama, imediat ce am descoperit camera, cine a avut ideea şi pentru ce folosea. Pesimis, s-a gândit că trebuie să te supravegheze, iar modalitatea prin care putea face asta, era să-ţi dea o cameră. Cu o naivitate specifică doar oamenilor laşi, lipsiţi de principii, ai crezut că planul va merge perfect, eu crezând tot ce-mi spui despre Andrei, iar Pesimis va fi mulţumit de serviciile tale. Ei bine, totul a decurs invers de cum vă aşteptaţi voi, iar ce m-a făcut să-mi dau seama că e ceva în neregulă, nu a fost camera, ci reacţiile tale. Pentru că da, asta se întâmplă atunci când te temi până şi de umbra ta. Tot ce mi-ai spus, nu numai că nu a părut credibil, dar m-a făcut să-mi dau seama că ar trebui să-mi ascult inima şi să cred mai mult în oamenii valoroşi, pentru că ei nu au cum să te dezamăgească. Andrei e cât se poate de nevinovat, băiatul cel mai manierat, sincer şi curajos din firma asta nu avea cum să o răpească pe fetiţă. Pe fetiţă o vor răpii de lângă Pesimis nu oamenii, ci caracterul său josnic, prostia nemărginită şi atitudinea superioară pe care o afişează zilnic. Cred că am spus tot ce era de spus, ştiu, adevărul e dur de multe ori, dar decât o minciună care e menită să destabilizeze şi mai tare relaţiile interumane, mai bine un adevăr, care alături de dorinţa de schimbare, le poate restabilii. sfat: Schimbă-te, ai curaj şi viaţa ta va deveni mai luminoasă!
-Ariana, ai spus totul atât de frumos, dar nu uita că domnul Pesimis nu e foarte departe de noi şi ne poate auzi. Te rog, nu mai spune niciodată ce ai spus acum. Bine că nu ne-a auzit, mă certa rău. Oricum, ceva mi se va întâmpla după ce dezastru am produs cu camera. Îmi pare rău că a trebuit să-ţi fac asta, tu eşti o persoană minunată, bună la suflet, dar…
-Nu numai că laşitatea şi frica te-au acaparat cu totul, dar şi prostia pare că începe să îţi fure gândirea logică şi atenţia, pe scurt ai început să devii prost! Poţi pleca, n-ai înţeles nimic din ce ţi-am transmis eu, cât despre Pesimis, lasă că vorbesc eu cu el mai târziu. Du-te, ai mare, dar mare grijă în ce poziţie pui fiecare picior, s-ar putea să aibă un ochi ascuns, să vadă şi să te certe.
Optimis se ridică şi vru să plece. Însă uşa se deschise cu rapiditate, pe ea intrând furios Pesimis. Se apropie de Optimis şi cu câteva mişcări îl puse jos, începând să-l lovească. Uimită de întorsătura neaşteptăată pe care o luaseră lucrurile, Ariana continuă să-şi păstreze ttăria de caracter. Pe un ton ferm îi spuse lui Pesimis:
-Dacă ţi-aş spune că eşti prost, aş adresa o ofensă acestei categorii de oameni, revin în 3 minute, dacă mă întorc şi îndrăzneşti să îi mai faci ceva, s-ar putea să se schimbe grav situaţia. Atât ţi-am spus şi vorbesc serios, lasă-l în pace, că dacă nu, rolurile se vor schimba.
Ariana ieşi afară, îşi scoase telefonul şi sună la 112. După ce îi explică problema, operatoareaa îi răspunse pe un ton calm:
–Domnişoară, îmi pare sincer rău, dar nici un echipaj nu este disponibil pentru a se deplasa la adresa indicată de dumneavoastră. Toţi sunt pe teren. Ce pot să vă spun, încercaţi să-l liniştiţi, să-i explicaţi că ceea ce face poate avea urmări grave. Cu alte informaţii vă mai pot ajuta?
-Da, incompetenţa şi nepăsarea sunt trecute în fişa postului în România? Care sunt urmările grave ce se pot produce în urma acestei situaţii, stimabilă individă? Cum să îi spun că pot avea consecinţe grave faptele sale, când responsabilii cu pedepsirea lor nu se deranjează să vină până aici? Şi cam când vor fi disponibile echipele dumneavoastră, când va fi rănit cineva, când se va ajunge la lucruri mai grave, atunci vor putea fi deranjate?
-Vă rog să-mi vorbiţi cuviincios. Am o funcţie şi merit să mi se vorbească mai demn. Îmi pare rău, dar nu vă pot ajuta. La revedere!
Ariana nu se lăsă descurajată, aşa că mai sună odată la serviciul de urgenţă. După ce îi mai explică odată, unei alte operatoare problema, ea o asigură că în cel mai scurt timp un echipaj de poliţie va ajunge. În aşteptarea lui, Ariana se reîntoarse în birou, unde Pesimis îl lovea şi jignea pe Optimis. Fără să-i fie teamă, ea se apropie de cei 2, îl luă furioasă de mâini pe Pesimis, împingându-l pe scaun, luă o eşarfă şi îi imobiliză mâinile. Îl ajută pe Optimis să se ridice, îl scutură de praf, îl puse pe un scaun oferindu-i un pahar cu apă, îşi luă şi ea un alt scaun şi se aşeză în faţa lui Pesimis.
-Dacă îţi vine vreo idee să te ridici de pe scaunul ăla, te leg de el să ştii. Acolo stai ai înţeles? La Zoo, animalele sunt legate, dar noi suntem mai deştepţi decât tine şi nu vom reacţiona la violenţă tot cu violenţă. Ce ai Pesimis? Nu le-ai vizitat de mult? Te-a apucat dorul de a dormi în câmp? Ai văzut filmări cum se întâmpla în Evul Mediu, când civilizaţia nu era cunoscută şi ţi-ai spus că e ceva ce merită să experimentezi şi tu nu? Măi tehnologia asta e distructivă câteodată pentru om, uite ce au făcut firele alea implantate în creerul tău cel nou, au împrăştiat prostia! Nu, nu te chinui să-mi răspunzi, ştiu că vrei să mă faci să râd, dar acum nu vreau să te aud. Te las să te gândeşti la ce ai făcut. Poliţia va veni cât de curând sper, dar până attunci nu vei părăsi acest birou, sper să fie ultimul loc pe care îl vezi în libertate. Ne vedem Pesimis, să fii calm!
Ariana luă cheile de pe masă, îl invită şi pe Optimis să iasă, după care încuie. Merseră în birou la Optimis unde aşteptară poliţia.
-Eşti bine Optimis?
-Da, mulţumesc, dacă nu erai tu nu ştiu ce m-aş fi făcut, ţi-am zis eu că eşti un om bun.
-Să lăsăm cuvintele linguşitoare pentru un alt moment! De ce nu reacţionai în niciun fel când te lovea, eu în locul tău făceam tot posibilul să mă apăr.
-Şeful nostru e un om foarte prietenos, nu voiam să mă cert cu el. Tot ce e important e că sunt în regulă. Totuşi, nu crred că e bine ce ai făcut, şefu o să îţi facă numai probleme, eu zic să mergi să-i deschizi, poate te va ierta, dacă vrei încerc eu să vorbesc cu el.
-Ai terminat? Mulţumesc, mă doare capul îngrozitor, te rog eu încetează să-i mai iei apărarea.
După o oră şi jumătate, 2 poliţişti îşi făcură relaxaţi apariţia.
-Incredibil aşa ceva, atâta impertinenţă, incompetenţă, tupeu şi nesimţire rar mi-a fost dat să văd. Acum veniţi voi? După o oră şi jumătate de la apel? Dacă dai comandă la un restaurant, ajunge mai repede decât oamenii legii. Ce aţi făcut timp de o oră şi jumătate? Aţi luat masa, v-aţi distrat în parc? Ce aţi făcut? La cum v-aţi mişcat, putea infractorul să ajungă liniştit acasă, să mănânce şi să se şi uite la un film. Întrebare: Mai sunt în ţara asta mulţi ca voi?
-Domnişoară, vă rugăm să încetaţi cu reproşurile şi să ne lăsaţi să ne facem treaba. Ia spuneţi-ne, umnde e agresorul?
-Cred că aţi dat bani să terminaţi facultatea, altfel nu-mi explic de unde atâta neştiinţă. Îl vedeţi pe omul ăsta, lovit în faţa dumneavoastră, am comunicat că este agresat fizic, nu văd nici un medic venit să îl examineze. Nu îl întrebaţi dacă are nevoie de o ambulanţă, dacă e în regulă?
-Vă rugăm să nu mai împiedicaţi procedurile legale, noi cu siguranţă le ştim mai bine decât dumneavoastră. Nu îl observasem pe domnul. Ia spuneţi, cum vă numiţi, vreţi să chemăm un medic? V-a lovit tare?
-Optimis mă numesc! Nu, sunt în regulă, m-a lovit, dar nu atât de tare în cât să am nevoie de ajutor specializat. Oricum şi eu am greşit.
-Doriţi să depuneţi plângere?
-Nu, nu.
În acest caz, nu putem face nimic, cercettările nu pot începe. Dar domnul care l-a lovit unde este?
-În biroul alăturat, l-am lăsat acolo, crezând că nepăsarea dumneavoastră nu e chiar atât de mare şi veţi dori să-i luaţi declaraţii. M-am înşelat!
–Domnişoară, ia staţi o clipă, că aceasta deja este o altă infracţiune, lipsire de libertate şi va trebui să luăm măsuri. De cât timp este acolo victima?
-Cred că visez, cred că sunt pe o insulă unde trăiesc doar fiinţe inferioare oamenilor. Ou, nu, pura realitate m-a trezit. Adică prostu ăsta, a staţi, că e altă infracţiune, insultă, revenim, prostu ăsta, care nu zice nici măcar 30% cum s-a întâmplat, pentru el nu se fac cercetări, deşi e într-o situaţie gravă vizibilă, pentru că nu depune o amărâtă de plângere, nu mai spun că ar fi trebuit să se investigheze mai amănunţit de ce nu o face, dar da, tot ceea ce fac eu constituie infracţiune. Ăsta nu e victimă, nu ezită să îi pună în situaţii umilitoare pe cei care se tem de el, nu ezită să jignească ori de câte ori are ocazia, nu încetează să încalce legea ori de câte ori se poate, îi voi da drumul chiar acum, , cred că deja e pe jumătate inconştient la cât de mult timp a trebuit să tacă, fără să mai îi jignească pe alţii.
-În regulă, vă rugăm să-l aduceţi, să vedem dacă e bine.
Ariana îl aduse pe Pesimis în faţa poliţiştillor.
-Stimate domn, suntem de la poliţie, am descoperit uimiţi că aţi fost sechestrat, sunteţi bine? Doriţi să chemăm o ambulanţă?
-Mi-e puţin rău, cred că stresul la care am fost supus în ultimele ore mi-a afectat organismul. Sperietura a fost foarte puternică. Aş avea nevoie de calmante. Vă poate confirma asta şi colegul lor Optimis. Fata asta m-a jignit, am nevoie de ajutor!
-Domnule Optimis, aşa s-au întâmplat lucrurile?
-Da,da, domnişoara nu s-a purtat tocmai prietenos cu el!
-Atunci vă rugăm să ne însoţiţi, vă vom duce noi până la cel mai apropiat spital.
După ce poliţiştii plecară la spital împreună cu Pesimis, toţi angajaţii, cu excepţia Arianei merseră acasă, întrucât era târziu. După ce se asigură că nu mai e nimeni, ea merse în biroul lui Pesimis, în speranţa că va găsi o dovadă, oricât de mică, ce îi mai poate elucida din misterioasele lucruri întâmplate aici.
-Pesimis ăsta se crede inteligent, dar nu ştie că unii sunt cu un pas înaintea lui şi îi pot afla secretele! Ia să vedem noi Pesimis, ce ascunzi tu pe aici!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s