Capitolul 14. Vei sfârşi curând!

După ce se asigură că toţi angajaţii au plecat, Ariana se ridică şi se îndreptă către un dulap imens. Luă de pe masă o cheie, încercând să-l deschidă, darr eforturile ei nu au dat roade, cheia nu se potrivea. Ea nu se lăsă descurajată, mai încercând cu alte câteva chei. După câteva încercări eşuate, una dintre chei se potrivi şi dulapul se deschise. Bucuroasă, Ariana îl privi câteva secunde, după care luă un biblioraft cu foi. Închise dulapul, se aşeză pe scaun şi începu să-l răsfoiască plină de curiozitate. După ce se uită atent la fiecare foaie, văzând că sunt doar nişte simple acte, dezamăgită, Ariana voia să-l închidă, însă destinul avea altceva pregătit pentru ea. Instinctul şi curiozitatea nu o lăsară să facă asta, aşa că răsfoii în continuare. Sfârşitul avea să îi dezvăluie ceva provocator şi intrigant atunci, dar extrem de folositor mai târziu. Când termină de răsfoit întreg biblioraftul, o folie neagră cu scris colorat, îi atrase atenţia. După ce scoase folia, închise biblioraftul, îl împinse uşor şi îşi concentră atenţia pe ea.
-Numere de telefon? Mda, mi-e clarr că sintagma aceasta falsă ascunde un adevăr intrigant. Ia să luăm prima foaie de aici să vedem ce ne dezvăluie.
Ariana scoase foaia şi începu să o citească plină de curiozitate şi speranţă. După ce termină, o puse pe masă şi căzu pe gânduri.
-Slovele acestea îmi provoacă atâtea sentimente contradictorii, furie, teamă, dar mai ales nesiguranţă. Corectitudinea, onestitatea şi integritatea sunt valori pe cale de dispariţie în ţara asta şi nu, din păcate nu putem organiza nici petiţii online, nici proteste pentru a le multiplica. Sufletele umane sunt încărcate de complexitate şi mister şi nici un limbaj de programare nu le poate insufla stropi de umanitate. Hai idealismule, vino şi spune-mi că tipul fermecător pe care l-am cunoscut în prima mea zi de muncă este exact cum mi-l iimaginam. În plângerea asta i se aduc acuzaţii foarte grave, şeful unui clan periculos, dat în urmărire internaţională, nu, totul e un scenariu făcut de Pesimis! Idealismule, de ce stai acolo într-un ungher al sufletului şi nu faci nimic? Vino şi dă-mi o palmă, certându-mă că pot să fiu atât de pesimistă, haide, spune-mi că Andrei nu e unul din acei mulţi oameni mult prea impasibili la problemele semenilor, preocupaţi fiind doar de confortul propriu. Idealismule, oferă-mi un indiciu care să mă conducă pe o pistă oricât de mică, hai, ştiu că mă veiajuta!
Ariana mai privi odată plângerea. Şi cum era o persoană foarte atentă la detalii, imediat observă ceva ce îi dădu de gândit.
-Plîngerea asta a fost redactată de două persoane, dovadă stau cele două scrisuri diferite. Unul este al lui Pesimis, că îl cunosc. Bine, dar cine e cea de-a doua persoană? Şi cum se poate ca la o plângere să participe mai mulţi? Ceva e foarte ciudat, pe cine a rugat Pesimis să îl ajute şi de ce?
Lăsă pentru un moment foaia pe masă şi luă folia, scoţând din ea un alt mister ascuns într-o frumoasă fotografie. O priviminute bune. Trăsăturile faciale, zâmbetul, hainele, totul parcă i se părea cunoscut, totuşi, nu reuşi să îşi dea seama cine se ascundea. Puţin confuză, ea luă decizia să-l sune pe Optimis, în speranţa că el o va putea lămuri.
-Domnişoara Ariana, ce plăcere îmi face să vă aud! Ia spuneţi, cu ce pot să vă ajut?
-Vezi să nu te îmbolnăveşti de atâta amabilitate mascată, ştii cum se spune, ce-i prea mult strică. Am nevoie de ajutorul tău, ai câteva minute?
-Pentru un suflet nobil oricând! Cu ce vă pot fi de folos?
-Auzi, îţi dau un sfat, când n-ai ce să faci, nu ezita să faci şi tu un strop de bine comercianţilor din piaţă, du-te şi mângâie-le legumele şi fructele cu linguşelile astea, de fapt nu, cred că ar arunca toţi cu pietre, de atâta dulcegărie, li s-ar strica toate fructele şi legumele. Roagă-ţi apropiaţii să facă ceva să fugi de acasă, undeva cât mai departe de aici. Lăsând asta, sunt în birou la Pesimis. Ei bine şi cum căutam eu indicii pentru a-l demasca, ce crezi că am găsit? O plângere şi o fotografie. Le-am făcut poze şi ţi le-am trimis pe amândouă. Ia spune-mi, ce-i cu plângerea şi cine-i în fotografie?
Vaaaai de mine şi de mine, dumneavoastră nu realizaţi, aţi intrat la şeful în birou fără ştirea dumnealui? Doamne, deja vă prezic clipe îngrozitoare!-Regret, dar până nu primesc aprobarea şefului nu vă pot spune despre ce e vorba. Aşteptaţi un moment să-l sun?
-Roboţelu, eu pe ce buton ar trebui să apăs să mă ajuţi măcar odată? Eu deja îţi prezic multe zile în care vei da petreceri cu laşitatea, te vei uita la film cu egoismul şi vei fi prieten cu frica de a nu face ceva greşit.
-Regret, şefu’ nu mi-a permis să vorbesc lla telefon fără să ştie, mai mult de 50 de secunde. Vă sun imediat ce am un răspuns!
-Mda, se pare că şi roboţii se mai strică. Oamenii sunt inventivi, raţionali şi creativi, însă nu suficient încât să creeze un buton de off nu doar pentru tehnologii, ci şi pentru prodstie, falsitate şi laşitate. Bine roboţelule, întreabă-ţi superiorul dacă poţi să socializezi cu colegii. Roboţelu egoist, stai, stai, nu închide, ştiu că au trecut 50 de secunde şi eşti programat să închizi, dar îţi mai răpesc încă puţine, îi dau eu bani şefului tău pentru ele. Auzi, vezi că mi-ai răspuns la telefon, ai deschis gura, ba mai mult, ai mai scos şi nişte cuvinte care s-au aranjat în propoziţii egoiste, lipsite de altruism şi compasiune, fă cumva şi răscumpără-ţi imensele greşeli, altfel şefu’ s-ar putea să îţi taie capul. Gata, te las, nu vreau să iei foc de la atâtea greşeli! Aştept telefonul tău să vedem dacă ai primit aprobarea să respiri! Seară frumoasă!
După ce închise, supărată, Ariana şi-a spus că e suficient pentru ziua respectivă, s-a îndreptat către dulap, pregătită să pună plângerea şi fotografia la locul lor. Îl deschise uşor, dar o sticluţă şi o mască au căzut. Şocată, cu mâinile tremurând, ea le ridică şi se aşeză din nou. Privi câteva secunde masca, intuind că trebuie să fie a lui Pesimis. Atenţia îi era acum concentrată pe sticluţa cu lichid incolor, pe care scria mărunt: Pentru… vei sfârşi în curând!
-Cui i-o fi destinată substanţa asta? De ce îi e şters numele? Pesimis, psihiatrie, da, da, dacă mă întreba cineva acum câteva ore, asocierea asta mi se părea perfectă, acum însă nu mai pot spune acelaş lucru. Pesimis, junglă, animale sălbatice? Mnu, n-or avea ele raţiune, dar măcar sunt capabile să îşi protejeze puii indiferent de inconveniente. Pesimis nu se potriveşte cu nimic. Ar trebui să îi fac rost de un bilet în sălbăticie, oh şi dacă ar putea să fie permanent, ar fi grozav! Idealismule, îţi mulţumesc pentru tot. Chiar dacă m-ai introdus în locuri cu şi mai mult mister, o parte din sufletul meu s-a vindecat. Mi-e clar, Andrei este prinţul fermecător pe care l-am visat. Oboseală, dispari de aici acum, voi lua plângerea, sticluţa, masca, şi mă voi duce în birou la el, sigur voi descoperi ceva care îl va salva, ştiu, simt şi nu încetez să sper, Andrei, în seara asta nedreptatea în privinţa ta se va opri aici!
Ariana băgă în geantă plângerea, fotografia, masca şi sticluţa, îşi luă telefonul şi merse în biroul lui Andrei. Nici nu intră bine, că pe masă văzu un telefon. Îl luă şi imaginea care o întâmpină era de-adreptul înduioşătoare. Firele de păr ale micuţei Natalia erau pieptănate, cu destul de multă nepricepere de Andrei, în timp ce ea savura un suc de portocale. Privind imaginea, ariana zâmbi cu amabilitate. Se uită la dată şi văzu că era în data în care Andrei fusese acuzat că o răpise, în ziua fermecată când ea abia îl cunoscuse. Cu ochii în lacrimi, ea luă telefonul, îşi luă geanta şi paltonul, închise şi se îndreptă grăbită către un taxi. Se urcă. Drumul până la secţia de poliţie i se părea interminabil. Nu avu timp să se gândească prea mult la cum or să decurgă lucrurile, pentru că telefonul se grăbi să sune. Ea îl scoase şi răspunse fără să se uite cine era.
-Domnişoara Ariana? Din păcate şeful nu mi-a putut permite să vă ofer detaliile cerute. Ce pot eu să fac e să vă ajut spunându-i că aţi intrat din greşeală la el în birou, pentru că e foarte furios că cineva i-a invadat intimitatea. Cred că veţi avea probleme cu el, vreţi să încerc eu să îl liniştesc? Nu ştiu dacă voi reuşi, dar pentru dumneavoastrră merită încercat!
-Vai Optimis, cum de ţi-ai dat seama că şi mie îmi pare rău să te aud? La cât de dulce şi nobilă sunt, o să devin toxică pentru societatea asta. Vezi că te aşteaptă un fum gros care e pregătit să te înghită pentru că ai respirat fără să primeşti aprobarea, în doar 20 de secunde, de 3987 de ori fără să-i ceri voie şefului tău cel inteligent. Optimis, ascultă-mă bine, te rog eu să nu mă mai suni pentru că nu ştiu ce sunt în stare să-ţi fac. Eşti attât de laş, prost şi enervant, în cât aş arunca cu orice aş prinde în tine. Vorbesc eu mâine cu Pesimis, stai calm, pun o biluţă albă şi pentru tine, îi spun cât de loial îi eşti. Acum închid, nu vorbesc cu oamenii de la care nu am nimic de învăţat!
După 20 de minute, ariana se afla la câţiva paşi de Andrei. Coborî şi intră graţios în secţia de poliţie. Pe holuri era linişte. Puţin dezorientată, Ariana bătu totuşi la o uşă.
-Care eşti mă la ora asta?
-O persoană mai educată decât cel care a întrebat! Bunele maniere spun că trebuie să fiu poftită. Pot să intru?
-Hai intră, dar repede că n-am prea mult timp la dispoziţie.
-Lasă lasă, Twitter, Facebook şii Instagram nu necesită mai mult timp decât slujba pe care o piluţă a avut grijă să o ai. Am venit deoarece am informaţii care vă pot ajuta la soluţionarea unui caz. Cu cine trebuie să vorbesc?
-Luaţi loc domnişoară! Cu mine trebuie să vorbiţi. Vă ascult, despre ce caz e vorba?
-În această secţie este arestat un tânăr pe nume Andrei. Din câte am înţeles, motivul pentru care se află aici este pentru că a răpit fetiţa unui coleg. Bineînţeles, dovezi 0, martori plătiţi, poliţişti corupţi. Nu am avut ocazia să-l cunosc prea mult, dar în puţinul timp pe care l-am petrecut împreună, mi-am dat seama că nu e capabil să facă asta. Prin urmare am căutat dovezi, iar astăzi vi le prezint bucuroasă.
Poliţistul răsfoi rapid nişte dosare şi spuse:
-Mda, cred că am identificat cazul. Fetiţa se numea Natalia?
-Exact aşa se numea. Deci e în regulă, pot să vă arăt că nimic din ce scrie acolo nu e adevărat ?
-Nu domnişoară, nu puteţi să îmi arătaţi nimic. Dovezile pe care le avem sunt numeroase şi solide șşi nu cred că cel mai temut infractor al României poate să fie un om bun. Sigur a falsificat tot, profitând de naivitatea dumneavoasttră. Mai bine aţi merge acasă şi va-ţi ocupa de ceva mai constructiv.
-Corupţie, stai, ştiu că vrei să fii importantă, dar lasă-l că se descurcă şi singur. Ia arată-mi şi mie una din probele alea solide? Am răbdare, aştept până inventezi ceva, nu e problemă, nu mă grăbesc şi nici nu am de gând să las llucrurile aşa. Deci?
-Adică să dezvălui informaţii din cursul anchetei? Domnişoară aceasta este o ilegalitate. Nu am voie! Acum puteţi pleca!
-Nu, nu plec, stau aici până mâine dimineaţă dacă e nevoie. Nici o problemă, nu vreţi să îmi arrătaţi dumneavoastră dovezi care să îl incrimineze, vă arăt eu dovezi care îi demonstrează nevinovăţia. Ariana scoase din geantă probele şi le arătă pe rând.
-Încep cu una dintre cele mai vizibile probe că fetiţa aceea e în pericol în prezenţa lui Pesimis, sticluţa asta de otravvă sau ce o fi ea. Am găsit-o în birou la el.
-Aşa şi? Ce vă face să credeţi că o sticluţă de otravă le poate pune viaţa în pericol oamenilor cu care interacţionează? Poate sticluţa de otravă le era destinată insectelor care în perioada aceasta sunt în număr foarte mare.
-Doamne, cu câtă profunzime a fost Pesimis ăsta înzestrat! Am înţeles, atâta bunătate a primit, în cât avertiza insectele din jurul său că vor sfârşi curând nu? Eu înţeleg că sunteţi poliţist, înţeleg şi că din naştere vi s-a oferit în dar prostia, dar nu vi se pare că o folosiţi în mod abuziv?
-Dar dumneavoastră nu vi se pare că impertinenţa a cam depăşit limitele?
-Mnu, mi se pare că e sub nivelul normal în prezenţa unui astfel de om. Să vă arrăt următoarea probă. Este o plângere scrisă de Pesimis împreună cu o altă persoană a cărei identitate nu o ştiu. Vi se pare normal?
-Domnişoară, până nu cerem o expertiză grafologică nu putem ştii dacă această plângere a fost redactată de mai multe persoane şi care au fost acelea.
-La voi aici expertizele psihiatrice sunt cumpărate cu preţuri mari, medii? Să ştiu exact cum să pun problema. Oricum, o dovadă mai am să vă arăt, deşi ştiu că nu veţi înţelege, dar totuşi încerc. Acesta este telefonul lui Andrei, l-am găsit în birou. Uitaţi poza asta, se observă clar că fetiţa e într-un mediu sigur. Uitaţi cât de frumos se poartă cu ea, cum zâmbesc amândoi. V-am convins? Binevoiţi să faceţi ceva?
-Nu putem să ştim cu certitudine dacă poza este adevărată. Totuşi pentru că îmi sunteţi simpatică, vă pot ajuta. Da ştiţi cum e, salariile noastre sunt mici, lucrăm tot timpul riscându-ne viaţa, adică nu ne-ar strica un bonus. Sunteţi inteligentă, înţelegeţi ce vreau să spun.
-Cum să nu. Vă ofer bucuroasă telefonul meu pentru a vă suna superiorii anunţându-i că doriţi să demisionaţi! Nu vreţi nu? Ok, aştept până mâine dimineaţă pentru a vorbi cu altcineva!
Ariana ieşii pe hol şi aşteptă răbdătoare întreaga noapte. În zori, pe hol apăru un tânăr elegant îmbrăcat. Văzând-o, s-a apropiat uşor de ea.
-Îmi cer scuze, v-am văzut aici, aveţi nevoie de ceva?
-Nici o problemă, mă bucur că însfârşit cineva nu trece pe lângă mine indiferent. Da, am informaţii care pot conduce la soluţionarea unui caz, dar nu am vrut să încurajez corupţia, am fost tratată cu impertinenţă, aproape că nu am fost băgată în seamă.
-Nu pot să cred ce aud! Îmi pare sincer rău că mai sunt astfel de oameni care se pretind apărători ai legii. Dar niciodată nu-i prea târziu, poate vă pot ajuta eu să găsiţi o rezolvare. Urmaţi-mă vă rog! Ariana îl urmă încrezătoare. Urcară un etaj şi intrară într-un birou spaţios.
-Luaţi loc! Să facem cunoştinţă în mod oficial zic. Numele meu este Dumitrescu Rareş, cu cine am plăcerea?
-Încântată! Eu mă numesc Ariana!
-Şi eu. Vă ascult domnişoara Ariana. Despre ce este vorba?
După ce Ariana îi povesti în detaliu întâmplările din seara precedentă, nervos, el dădu un telefon şi ceru ca Andrei să fie adus în biroul său. După câteva minute, 2 gardieni apărură cu acesta. Imediat ce l-a văzut, Ariana s-a ridicat de pe scaun şi l-a îmbrăţişat puternic, cerându-şi sincere scuze pentru că nu i-a acordat încredere. După o discuţie care a durat aproximativ două ore, în care i s-au pus întrebări şi făcut teste psihologice, Andrei a putut savura clipa eliberării. Cei 2 s-au îndreptat către parcul din apropiere. Ajunşi aici, se aşezară pe o băncuţă şi se priviră minute bune. Tăcerea era înfricoşătoare, doar câteva păsărele o rupseră cu cântecul lor! După 20 de minute în care nimeni nu a zis nimic, Andrei zâmbi şi prinse a vorbi:
-Hei, Arriana, vezi că ţi-a fugit de pe faţă zâmbetul, ai mai multă grijă de el! Draga mea, nu fi neliniştită din pricina mea. E perfect normal felul în care ai reacţionat tu, nu mă cunoscusei de cât de câteva ore, era firesc să fii confuză! Mă bucur că o urmă de încredere în mine a existat, iar ea te-a condus la adevăr! Acum vom face o echipă minunată în demascarea minciunilor şi laşităţii nu-?
-Cuvintele tale mi-au umplut inima de bucurie şi lumină dragă Andrei! O echipă indistructibilă şi pregătită să facă faţă creaturilor numite oameni! Vrei să mergi acasă, să te odihneşti? Deşi sunt curioasă cum or să reacţioneze Roboţelu şi Pesimis, pot aştepta până mâine!
-Ce să fac? Seara e excelentă pentru a merge acasă. Bineînţeles că vom merge împreună la birou, nu te las singură. Hai să mergem, îmi povesteşti pe drum noutăţile!
Andrei şi Ariana porniră încet către birou. După o jumătate de oră de zâmbet şi poveşti, ei ajunseră. Ariana se uită la ceas şi zise amuzată:
-e 11:15, stai să vezi că iar mă enervează Pesimis cu tentativele lui de a se impune! Aşteaptă aici, să te introduc cum se cuvine! Zâmbind Andrei dădu din cap aprobator. Ariana puse mâna pe uşă, dar nici nu o deschise bine că Pesimis se şi ridică şi veni lângă ea.
-Proasto, incompetento, tu în clipa asta vei zbura de aici, te dau afară, crezi că eşti prinţesă, că ai tratament preferenţial? Unde ai fost până la ora asta?? Îmi spui acum, pentru că nu mă cunoşti şi nu şti, dar dacă mă enervez mai rău, nu ştiu ce sunt capabil să îţi fac! Ascult!
-Uşurel să nu te dezechilibrezi, creerele minuscule şi slab dezvoltate nu pot suferi şocuri prea puternice! În primul rând, permite-mi să refuz onorificul titlu de prinţesă, tot ce vine din partea ta nu-i pe gustul meu! În al doilea rând, cine a spus că vreau să mă dai afară? E frig, vânt, plouă, e mai bine în birou, cât despre zbor, am înţeles că pe aeroport sunt ceva probleme tehnice şi câteva curse au fost anulate. Deci, din păcate, voi rămâne cu tine! Cine, tu ai tratament preferenţial? Păi e normal măi Pesimis, fiecare pacient e unic, deci şi buala se manifestă în mod diferit la fiecare. Ia spune-mi, cum a fost la spital, ţi-ai mairevenit din şoc? A, stai, stai, am uitat că trebuie să-ţi dau timp să inventezi minciunile, ce vrei, te credeam şi eu mai capabil.
-Fetiţo, vezi mâinile astea? Vrei să te trimită în lumea îngerilor?
-Cred că acolo te vor trimite pe tine prostia şi uimirea când vei vedea ce ţi-am pregătit! Mă Pesimis, am întârziat şi eu cu un motiv, am o surpriză pentru tine, eşti pregătit să o vezi?
-Ce surpriză? Din partea ta nu mă pot aştepta la ceva pozitiv. Arată-mi!
-Surpriză, vino te rugăm, Pesimis abia te aşteaptă!
Andrei intră vesel în birou, se aşeză lângă Pesimis şi îi aşteptă curios reacţia! Aceasta nu întârzie să apară! Pesimis întinse mâinile şi vru să-l apuce pe Andrei de mână, dar acesta se ridică şi zise zâmbind:
-Stai uşor Pesimis, ştiu că te bucuri să mă vezi şi mai ştiu că ţi-am promis că atunci când ne vom mai vedea îţi iau bilet la circ, dar trebuia să mă întrebi frumos, nu să reacţionezi violent. Astăzi am uitat, dar promit că mă revanşez! Uite, am o idee mai bună, Ari mi-a zis că vrei aşa să îţi schimbi mediul, mutându-te într-o grădină zoologică, vrei să vorbim cu cei din conducere să vedem dacă au locuri? Mă ocup eu, fii fără grijă!
-Tu ce cauţi mă aici? Cine te-a adus? Să ştiu să îi rup mâinile, să îl fac eu să înţeleagă cine e Pesimis. Zi, că dacă nu şi tu vei avea aceeaş soartă. Asta te-a adus?
-Ai obosit, de aceea concentrarea şi atenţia îţi sunt afectate nu? Nu caut nimic, mă uit la tine! Eu ţi-am zis că filmele alea îţi fac rău, nu e o idee prea bună să îţi rupi mâinile!
-Andrei, lasă gluma şi spune-mi cine te-a adus?
-Vântul! A venit în celulă şi m-a luat pe sus, aducându-mă până aici! Vrei să vedem dacă te poate duce şi pe tine cât mai departe de aici?
-Nu, nu poate că la câtă răutate are în suflet, dezorientează vântul! Andrei, stai calm, rugăm roboţelu să ne dea o soluţie, că am citit că au şi ei inteligenţă!
-Depinde draga mea, dacă cel ce l-a creat e prost, nici roboţelu nu e cine ştie ce!
-Cu 2 proşti mi-a ajuns pe ziua de azi! Eu am plecat să mă relaxez! Ne vedem mâine!
După ce Pesimis plecă, Ariana zise plină de jovialitate:
-Andrei, mi-a venit o idee, ce ar fi să-l urmărim, aşa am mai afla ce mai ascunde!
-Wow, la asta chiar nu m-am gândit! Splendid, să plecăm chiar acum!
Cei 2 plecarră în urmărirea lui!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s